Inca un mafiot in echipa „cinstitilor” lui Ponta

Sursa:  evz.ro

Radu Popa, șeful Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, a fost numit de premierul Victor Ponta președinte cu rang de secretar de stat al Administrației Fondului pentru Mediu.

Șeful parcurilor bucureștene este protagonistul a mai multor achiziții dubioase: ceasuri suflate cu aur stradale, bănci la preț de lux, chioșcuri la preț de apartament cu două camere, firme de pază cu un singur angajat și contracte la prețuri aberante cu firme de avocatură, printre care și Șova și Asociații.

Inspectorii Curţii de Conturi au constatat, în anii trecuți, că la Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a schimbat destinația a 3.570.000 de lei, 2.977.000 de lei s-au cheltuit pentru achiziţionarea şi punerea în funcţiune a 10 ceasuri stradale placate cu aur de 24 de karate, care în realitate n-au fost recepţionate şi nu erau montate la data controlului, încheindu-se un proces verbal de custodie fictiv.

Tot un proces verbal de custodie fictiv, Curtea de Conturi a considerat că s-a încheiat şi pentru nişte ambarcaţiuni nautice în valoare de 729.000 de lei, care nu au fost recepţionate la data efecturii plăţii.

Inspectorii Curţii de Conturi au mai acuzat conducerea ALPAB că ar fi cheltuit 1.288.000 de lei pe lucrări executate în Satul Francez fără să aibă sursa de finanţare aprobată şi că a angajat fără aprobare cheltuieli de 81.000 de euro pentru servicii prestate chiriaşilor.

ANRMP a sancționat, de mai multe ori, ALPAB-ul

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a fost sancţionată de către ANRMAP cu amenzi totale în cuantum de 200.000 lei, pentru nerespectarea regulilor privind achiziţia de lucrări în cazul ceasurilor stradale şi de servicii de igienizare pentru ştranduri şi fântâna Senatului.

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a constatat că ALPAB a contractat de la firma Soluţii Urbane Bucureşti, în schimbul a 726.605 euro, lucrări de reparaţie, recondiţionare şi punere în funcţiune a mai multor ceasuri stradale, dar contractantul a furnizat benficiarului două ceasuri şi nu lucrări de reparaţie, conform caietului de sarcini.

Aceleaşi nereguli privind procedura de achiziţie au fost constatate de ANRMAP şi la achiziţia unor lucrări de reparaţie, recondiţionare, înlocuire şi punere în funcţiune a unor fântâni arteziene.

„ALPAB a mai achiziţionat direct servicii de dezinsecţie şi dezinfecţie pentru ştrandurile Dâmboviţa, Berceni şi pentru băile Giuleşti şi Griviţa, precum şi servicii igenizare pentru propriul sediu prin trei contracte împărţite sub pragul de 15.000 euro, pentru a nu fi utilizate procedurile de cerere deofertă sau licitaţie publică”, se precizează într-un raport ANRMAP.

Afacerea „Pagodele” plină de ilegalități și interese

Asamblate în hala de la parterul unei vile situate pe strada Drumul Plaiul Câmpiei, chioşcurile padogă au costat aproximativ 37.000 de euro/buc, echivalentul unei garsoniere într-o zonă centrală.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut această investiţie care a fost votată, pe 17 decembrie 2010, de către consilierii generali. De la data aprobării chioşcurilor şi până la începerea montării lor nu a trecut mai mult de o lună. În tot acest timp, ALPAB a suținut că a organizat licitaţia, a angajat firma Continent SRL, singura care s-a prezentat la licitaţie, şi, teoretic, societatea a reuşit să construiască chioşcurile. Chiar dacă firma avea un singur angajat în 2010!

Citiţi mai mult: Ponta l-a numit pe directorul controversat al parcurilor bucureștene peste fondurile de mediu – Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ponta-l-a-numit-pe-directorul-controversat-al-parcurile-bucurestene-peste-fondurile-de-med-985828.html#ixzz1xJ0QLToT
EVZ.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s